Cum s-a nascut Clubul

Clubul nostru a fost format în anul 2002, din dorința de a orienta cât mai mulți copii și adulți către mișcare, către o dezvoltare armonioasă, către un sport frumos care se poate practica tot timpul anului și în care violența nu-și găsește locul. Atunci am început primele cursuri de inițiere în tenis, în special pentru cei mici, dar fără a neglija și persoanele adulte care-și doreau să învețe acest sport.

Având o experiență îndelungată în predarea lecțiilor de tenis, atât celor mici cât și adolescenților și adulților, am elaborat programe pentru învățarea tenisului specifice aptitudinilor fiecărei vârste. Deoarece Sport Club Zero colaborează din 2004 cu numeroase gradinițe private din București, am dezvoltat și perfecționat ore de tenis la care copiii să vină entuziasmați și cu zâmbetul pe buze.

contact

Facebook

Club Sportzero

Telefon

0724 043 330

Email

radutenis@yahoo.com

Program

Luni – Vineri: 08:00 – 21:00
Sambata: 08:00– 14:00
Duminica: inchis